O iarnă uscată și rece. A căzut foarte puțină zăpadă și vântul a spulberat-o repede, dezvelind trotuarele, potecile ca niște chelii de sub parul alb, pieptanat ca să le ascundă.

 La mulți ani!

Semnat: prin zonă

Rabindranath Tagore

acolo, unde cugetul nu se-nspăimântă
și unde fruntea se înalță în tărie;
acolo, unde liber esști de a cunoaște
acolo, unde lumea n-a fost parcelată
între înguști pereți domestici
acolo, unde cuvintele au izvorât
din adâncimea adevărului adevărat
acolo, unde truda fără oboseală
întinde brațe spre desăvârșire
acolo, unde limpedele rău al rațiunii
nu-și pierde firul prin deșertul singuratic
al obiceiurilor moarte
acolo, unde spiritul călăuzit de tine
se-avântă-n largul meu lărgindu-se
prin faptă și gandire
în acest rai al Libertății, Tată,
fă-mi patria sî se trezească!

George Magheru

Simţeam parcă se prăbuşesc palate
Şi parcă altele răsar din nori,
Şi zgomote de dărâmare se iviră
Ca la schimbarea unui vast decor;

Şi începea lumina să se-agaţe
Ici-colo de-un rechin, de coama spumii,
O uşă s-a trântit şi, de odată,
Prin fulger am văzut pe poarta Lumii,

Întunecatul spate trist al nopţii
Şi pieptul zilei care a venit;
Frecându-şi ochii, Lumea parcă spune:
„Pe ce tărâmuri, oare, m-am trezit?”

Şi începea în cer să se ghicească
Palatu-n care stă eternul Domn;
Coloanele erau sus aurite,
Iar jos, se coborau adânc în somn.

Şi lumea, printre voaluri înroşite,
Prin care se stingeau visuri lactee,
Iar adormea, părând în dimineaţă
O somnoroasă, tainică femee.

„O, te iubesc!”, spunea ea unui gnom
Ce-i săruta în somn ochiul şi zarea,
Iar sânul sub sărutu-nchipuit
Se ridica şi se umfla ca marea.

„Trezeşte-te”, spuneam eu adormitei
Înfăşurată-n neguri ca-ntr-un lutru.
„Trezeşte-te, căci visul din afară
E-atât de sfânt cât visul dinăuntru!”

„O, te iubesc", spunea încă dormind,
Privind pe dedesubt spre ochiu-nchis.
„Trezeşte-te!"-i spuneam, „şi-n realitate
Continuă vorba începută-n vis!”

Şi ea clipi şi iar închise ochii,
Căci i-a pătruns, prin gene blonde, soare;
„O, aş dormi, o, aş dormi în veci,
Căci mi-este frică de-orice deşteptare!”

Şi-apoi deschise-ncrezătoare ochii
Şi nu se dumirea de-atât frumos,
Căci viaţa noastră e o prelungire
A unui vis lung şi misterios.

George Țărnea

Acelaşi vin – cu nobilă sorginte -
În multe feluri poate fi sorbit
Şi poţi uşor uita de cele sfinte
Dacă, privindu-l, te şi laşi orbit.

Cunoscători si neofiţi – grămadă -
I se robesc, prin patimă şi zel,
Ori cad sleiţi de muncă la plămadă,
Dar preţuirea e de-un singur fel…

Aşa încât, se cere cumpătare
Şi multă cumpănire, feţii mei,
Cu cât vorbesc eu despre vin mai tare,
Pe voi vă ducă mintea… la femei.

heart of gold

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne’nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu aï de spus.