Lună: iunie 2010

Poezia de joi…

Pe De prinzonaÎn F.NLasă un comentariu

Dunarea si Oltul

Dunarea vorbea cu Oltul :
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale

Tulbure mereu
Ploua mult la voi la munte,
Sate si c mpii de-neci,
Ori ti-e firea ta de-a r upe
Maluri pe-unde treci ?
Rup si maluri c teodata
Si fac holdele de pier,
Iar c nd ploua mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maica sf nta,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de c te vad mi-e mila,
Maica, si-i pacat !
Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi si tari si munti frumosi,
Neamuri ce-si vorbesc ferice
Graiul din stramosi.
Toate lauda pe Domnul,
Libere-a trai cum vor,
Vesele fiind de viata
Si de soarta lor.
Vezi si-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene si m ndre fete
Si flacai voinici.
Si ti-e draga tara asta
De rom ni, caci te iubesc
Dar tu nu cunosti de-a-ntregul

Neamul rom nesc !
Eu de unde vin, m hnitul,
Furios spre ses scobor,
Caci de unde vin, e spaima.
Groaza si fior.
Tot rom ni sunt si pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe g tul lor si astazi
Jugul este pus.
Ei n-au voie sa-si vorbeasca
Graiul stramosesc ce-l au,
Iar in coasta lor de-a pur uri
Sulitele stau.
Sf nta libertate este
Nume gol pe-al lor pam nt :
Cei nedrepti sunt cei puternici,
Singuri au cuv nt !
Ah, de mila lor eu, maica,
Vin asa de tulburat,
Si de ciuda pe dusmanii
Cei ce l-au calcat.
Iar de-nec si mal si oameni,
Nu mai stiu ce fac nici eu
Ca ma simt de-at ta jale
Tulbure mereu !

 Autor: George Cosbuc

Poezia de joi …

Pe De prinzonaÎn F.N1 comentariu

Mihai Eminescu
–––––––––––––––––––––––––––
Te duci…

Te duci şi ani de suferinţă
N-or să te vază ochi-mi trişti,
Înamoraţi de-a ta fiinţă,
De cum zâmbeşti, de cum te mişti.

Şi nu e blând ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tău este
Cu chip de marmură frumos.

În faţă farmecul palorii
Şi ochi ce scânteie de vii,
Sunt umezi înfiorătorii
De linguşiri, de viclenii.

Când mă atingi, eu mă cutremur,
Tresar la pasul tău când treci,
De-al genei tale gingaş tremur,
Atârnă viaţa mea de veci.

Te duci şi rău n-o să-mi mai pară
De-acum de ziua cea de ieri,
Că nu am fost victimă iară
Neînduratelor dureri.

C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci
Cu-a gurii dulci suflări fierbinţi,
Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci
Ca să mă faci să-mi ies din minţi.

Puteam numiri defăimătoare
În gândul meu să-ţi iscodesc,
Şi te uram cu-nverşunare,
Te blestemam, căci te iubesc.

De-acum nici asta nu-mi rămâne
Şi n-o să am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de mâine,
Ca mâini toţi anii s-or urma –

O toamnă care întârzie
Pe-un istovit şi trist izvor;
Deasupra-i frunzele pustie –
A mele visuri care mor.

Viaţa-mi pare-o nebunie
Sfârşită făr-a fi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă-n braţe te-am ţinut.

De-atunci pornind a lui aripe
S-a dus pe veci norocul meu –
Redă-mi comoara unei clipe
Cu ani de părere de rău!