O inimă frumoasă

                                                                                                                            O inimă frumoasă

 Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oraș și a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din împrejurimi. Nu dupî multa vreme, în jurul lui s-a străns o mare mulțime de oameni și toți îi admirau inima care era într-adevar perfectă. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisură. Da, toți au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată. Tânărul era foarte mândru de inima lui și nu contenea să se laude singur cu ea.

Când deodată, de mulțime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniștit, el a rostit ca pentru sine : 

–         Și totuși, perfectiunea inimii lui nu se compară cu frumusețea inimii mele

Oamenii din mulțimea strânsă în jurul tânărului au început să-și întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până și tânăruș a fost curios să vadă inima ce indraznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale carei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, avea locuri unde bucățile din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucățile străine și inima bătrânelului fiind sinuoase, chiar colțuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăți întregi din inima concurentă, răni larg deschise, încă sângerânde.

«Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă » : își sopteau uimiți oamenii. 

Tânărul, după ce examinae atent inima bătrânelului, si-a ridicat privirea și i-a spus râzând : 

–         Cred ca glumești, moșnege. Privește la inima mea – este perfectă ! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi și durere.  

–         Da, a răspuns bătrânelul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aș schimba niciodată inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea – rup o bucată din inima mea și i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din  inima lui, ce se potrivește în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucățile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colturoase, pe care eu le prețuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăsit-o cu cel de lânga mine. Uneori am dăruit bucăți din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucățică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise din inima mea, găurile negre, a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc.

Și deși aceste răni sângerează încă și mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până și pentru acești oameni : și, cine stie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine și să-mi umple locurile goale cu bucăți din inimile lor. 

Intelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumusețe a inimii ? – a incheiat cu glas domol și zămbet cald bătrânelul. 

Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrânel, a rupt o bucată din inima lui perfectă și i-a întins-o cu mâinile tremurânde. Bătrânelul i-a primit bucata pe care a pus-o inima lui. A rupt apoi o bucată din inima brăzdată de cicatrice și a pus-o în rana proaspătă de pe inima tânărului. Se potrivea, darn u perfect, pentru că marginile erau cam colțuroase. 

Tânărul și-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragostea din inima bătrânelului, Cei doi s-au îmbrațisat, și-au zâmbit și au pornit la drum împreună.